luni, 5 noiembrie 2012

Extraordinarele descoperiri ruseşti în legătură cu ADN-ul uman


 – Explicarea evenimentelor „paranormale” – 2005.

Învăţătorii esoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat.
ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe aspecte, superior celui artificial. Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clar vederea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumina/aura neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele.
Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi re- programat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occidentali, fiind examinat şi clasificat. Celelalte 90% sunt considerate „ADN nefolosit”.
 Cercetătorii ruşi, însă, fiind convinşi să natura nu este lipsită de inteligenţă, s-au alăturat lingviştilor şi geneticienilor într-o căutare de a explora acele 90% de „ADN nefolosit”.
Rezultatele, descoperirile şi concluziile lor sunt pur şi simplu revoluţionare!
Conform descoperirilor, ADN-ul nostru nu este responsabil numai cu construirea corpului nostru, ci serveşte, de asemenea, ca depozit de date şi comunicare. Lingviştii ruşi au descoperit că, codul genetic – mai ales în aparenţele 90 de procente „nefolositoare” – urmează aceleaşi reguli ca toate limbajele noastre umane.
Ei au comparat regulile sintaxei (felul în care sunt aranjate cuvintele între ele pentru a forma fraze şi propoziţii), semantică (studiul semnificaţiei în formele limbajului) şi regulile de bază ale gramaticii. Ei au descoperit că alcaloizii ADN-ului nostru urmează o gramatică regulată şi au reguli fixe, exact ca şi limbajele noastre. Prin urmare, limbajele umane nu au apărut accidental, ci sunt o reflecţie a ADN-ului nostru inerent.
Biofizicianul şi biologul molecular rus Pjotr Garjajev şi colegi săi au explorat, de asemenea, comportamentul variaţional al ADN-ului. Pe scurt, ideea de bază a fost: „Cromozomii vii funcţionează exact ca un computer holografic, folosind radiaţie ADN laser endogenă”. Aceasta înseamnă că ei au reuşit, de exemplu, să moduleze anumite tipare de frecvenţă (sunete) pe o rază ca cea de laser, care influenţa frecvenţa ADN-ului şi astfel informaţia genetică propriu-zisă. Având în vedere că structura principală a perechilor de Adn alcalin şi a limbajului (aşa cum am explicat mai devreme) au aceeaşi structură, nu e nevoie de nici o decodare de ADN. Putem folosi pur şi simplu cuvinte şi propoziţii din limbajul uman!
Şi acest lucru a fost demonstrat prin experiment! Substanţa ADN vie (din ţesut viu, nu în vitro) va reacţiona întotdeauna la raze laser modulate prin limbaj şi chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele adecvate (sunet). Acest lucru explică ştiinţific, în sfârşit, de ce afirmaţiile, hipnoza şi cele asemănătoare pot avea asemenea efecte puternice asupra oamenilor şi a corpurilor lor. Este foarte firesc şi natural că ADN-ul nostru să reacţioneze la limbaj.
În timp ce cercetătorii occidentali extrag gene singulare din şiruri ADN şi le înserează în altă parte, cei ruşi creează mecanisme ce influenţează metabolismul celular prin frecvenţe radio şi de lumină modulate, reparând astfel defectele genetice. Ei au capturat până şi tiparele informaţionale ale unui anumit ADN şi l-au transmis altuia, în acest fel reprogramând genele la un alt genom. Astfel că au transformat cu succes, de exemplu, embrioni de broască în embrioni de salamandră, pur şi simplu prin transmiterea tiparelor de informaţie ADN!
În acest fel, întreaga informaţie a fost transmisă fără nici unul dintre efectele secundare sau conflictele întâlnite atunci când se extrag şi reintroduc genele singulare din ADN. Acest lucru reprezintă o revoluţie şi o senzaţie incredibilă, transformatoare: prin simpla aplicare a vibraţiei (frecvenţe de sunet) şi limbaj, în schimbul procedurii arhaice de extragere! Acest experiment arată puterea imensă a geneticii cu unde, care are în mod evident o influenţa mai mare în formarea organismelor decât procesele biochimice ale secvenţelor alcaline.
Învăţătorii esoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile ca trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. Acest lucru a fost demonstrat şi explicat în prezent. Dar, bineînţeles, frecvenţa trebuie să fie corectă. Şi acesta este motivul pentru care nu toată lumea are la fel de mult succes sau poate face acest lucru cu întotdeauna aceeaşi forţă. O persoană trebuie să lucreze la dezvoltarea proceselor interioare pentru a stabili o comunicare conştientă cu ADN-ul. Cercetătorii ruşi lucrează la o metodă care să nu depindă de aceşti factori, ci care să funcţioneze ÎNTOTDEAUNA, cu condiţia ca frecvenţa corectă să fie folosită. Însă, cu cât este mai evoluată conştiinţa unui individ, cu atât este mai puţină nevoie de orice tip de mecanism: o persoană poate obţine aceste rezultate de una singură. Ştiinţa va înceta într-un final să râdă de aceste idei şi va confirma şi explică rezultatele. Şi nu se termină aici.
Cercetătorii ruşi au descoperit, de asemenea, că ADN-ul nostru poate cauza tipare neregulate într-un vid, producând astfel găuri de vierme magnetizate. Găurile de vierme sunt echivalentele microscopice ale aşa numitelor punţi Einstein-Rosen din apropierea găurilor negre (lăsate de stele care au explodat). Acestea sunt legături de tunel între zone complet diferite din univers prin care informaţia poate fi transmisă în afara timpului şi spaţiului. ADN-ul atrage aceste părticele de informaţie şi le trimite mai departe către conştiinţa noastră. Acest proces de hiper-comunicare (telepatie, channeling) este mult mai uşor de folosit într-o stare de relaxare. Stresul, îngrijorarea sau un intelect hiperactiv împiedică hiper-comunicarea sau informaţia va fi complet distorsionată sau inutilă. În natură, hiper-comunicarea a fost aplicată cu succes timp de milioane de ani. Fluxul de viaţă organizat al insectelor demonstrează acest lucru cu prisosinţă.
Omul modern o cunoaşte doar la un nivel mult mai subtil numit „intuiţie”. Însă şi noi ne putem recâştiga utilizarea completă a ei. Ca exemplu din natură, atunci când o regină furnică este separată de colonia ei, furnicile lucrătoare care au rămas vor continua să construiască intens în conformitate cu planul. Însă, dacă regină este ucisă, toată activitatea din colonie se opreşte. Nici o furnică nu va ştii ce să facă. Se pare că regina transmite supuşilor ei „planurile de construire” chiar dacă se află la mare distanţă – prin intermediul conştiinţei de grup. Se poate găsi oricât de departe, cu condiţia să fie în viaţă.
La oameni, hiper-comunicarea se întâlneşte cel mai adesea atunci când o persoană dobândeşte dintr-o dată accesul la informaţia care se află în afara bazei de cunoaştere a cuiva. Acest gen de hiper-comunicare este apoi experimentată ca intuiţie sau inspiraţie (de asemenea, în channeling în transă). Compozitorul italian Giuseppe Tartini, de exemplu, a visat într-o noapte ca un demon stătea lângă el şi cântă la vioară. A doua zi, Tartini a reuşit să noteze cu exactitate piesa din memorie. A numit-o sonata „Trilul diavolului”.
Timp de mulţi ani, un asistent medical de 42 de ani a visat o situaţie în care era conectat la un fel de CD-ROM de cunoaştere din care i se transmitea informaţie verificabilă din toate domeniile imaginabile, pe care şi-o putea aminti dimineaţa. Era o asemenea avalanşă de informaţii, încât parcă descarcă în fiecare noapte o întreagă enciclopedie. Majoritatea informaţiilor se aflau în afara cunoaşterii sale personale şi atingea detalii tehnice despre care nu ştia absolut nimic. Atunci când hiper-comunicarea se produce, se pot observa în ADN, ca şi în oameni, fenomene supranaturale.
Oamenii de ştiinţă ruşi iradiau mostre ADN cu raze laser. Pe ecran, se formează un anumit tipar de unde. Atunci când au înlăturat mostra de ADN, tiparul nu a dispărut, ci a rămas.

Multe experimente controlate au arătat ca tiparul continuă să vină de la mostra înlăturată, a cărei câmp de energie a rămas de unul singur.
Acest efect este numit acum efectul de ADN fantomă. Teoria spune că energia din afara spaţiului şi timpului curge în continuare prin găurile de vierme activate după ce ADN-ul a fost înlăturat.
 Efectele secundare întâlnite cel mai adesea în hiper-comunicarea oamenilor sunt câmpurile electro-magnetice inexplicabile din apropierea persoanei în cauză. Mecanismele electronice precum CD playerele pot fi iritate şi pot înceta să funcţioneze ore întregi. Atunci când câmpul electromagnetic se disipează încet, mecanismul funcţionează normal din nou. Mulţi vindecători şi oameni cu capacităţi extrasenzoriale cunosc acest efect din munca lor: cu cât atmosfera şi energia sunt mai bune, cu atât este mai „obositor” pentru mecanismele de înregistrare, deoarece ele încetează să funcţioneze chiar în acele momente. Adeseori, până a doua zi totul revine la normal. Probabil că citirea acestor rânduri îi linişteşte pe mulţi, deoarece nu are nici o legătură cu faptul că sunt inapţi din punct de vedere tehnic; înseamnă că ei sunt buni pentru hiper-comunicare.
În cartea lor Vernetzte Intelligenz, Grazyna Gosa şi Franz Bludorf explică aceste legături cu precizie şi claritate. Autorii citează, de asemenea, surse ce presupun că în vremurile timpurii umanitatea semăna perfect cu animalele: era conectată foarte puternic la conştiinţa de grup şi prin urmare se comporta ca un grup. Pentru a dezvolta şi experimenta individualitatea însă, noi, oamenii am trebuit să uităm aproape complet hiper-comunicarea. În prezent, când suntem relativ stabili în conştiinţa noastră individuală, putem crea o nouă formă de conştiinţă de grup – şi anume una în care să dobândim accesul la toată informaţia prin informaţia prin intermediul ADN-ului nostru, fără a fi forţaţi sau controlaţi de la distanţă în legătură cu ce să facem cu acea informaţie. Noi ştim acum că exact aşa cum folosim Internet-ul, ADN-ul nostru poate distribui informaţie adecvată în reţea, poate prelua informaţie din reţea şi poate stabili contacte cu alţi participanţi la reţea. Vindecarea la distanţă, telepatia sau „simţirea la distanţă” în legătură cu starea altuia pot fi astfel explicate.
Unele animale ştiu foarte bine atunci când stăpânii lor plănuiesc să se întoarcă acasă. Acest lucru poate fi interpretat şi explicat mai nou prin conceptele ştiinţei de grup şi hiper-comunicarii.
Orice conştiinţă colectivă nu poate fi utilizată raţional pentru o anumită perioadă de timp fără o individualitate distinctivă; altfel ne-am întoarce la instinctul primitiv de turmă care este manipulat cu uşurinţă. Hiper- comunicarea în noul mileniu reprezintă ceva foarte diferit. Cercetătorii consideră că dacă oamenii cu individualitate completă ar recâştiga conştiinţa de grup, ar avea o putere dumnezeiască de a crea, modifică şi modela lucruri pe Pământ! ŞI umanitatea chiar se îndreaptă colectiv către o asemenea conştiinţă de grup nouă.
Cincizeci de procente dintre copii vor deveni o problemă din momentul în care merg la şcoală, deoarece sistemul „îngrămădeşte” pe toată lumea la un loc şi aceştia necesită ajustări. Însă individualitatea copiilor de astăzi este atât de puternică, încât ei refuză aceste ajustări şi se opun renunţării la particularităţile lor în cele mai variate feluri. În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii clarvăzători.
Ceva din aceşti copii se luptă pentru a se îndrepta către conştiinţa de grup de noul tip şi nu mai pot fi supuşi. Ca o regulă, vremea, de exemplu, este foarte dificil de influenţat de un singur individ, însă poate fi influenţată de conştiinţă de grup (ceva ce nu este deloc nou pentru unele triburi indigene).
Vremea este puternic influenţată de frecvenţele de rezonanţă ale Pământului (frecvenţele Schumann). Însă, exact aceleaşi frecvenţe se produc şi în creierul nostru, iar atunci când mai mulţi oameni îşi sincronizează gândirea sau când indivizi (maeştrii spirituali, de exemplu) îşi concentrează gândurile ca un laser, atunci nu este deloc uimitor că pot influenţa vremea. O civilizaţie modernă care îşi dezvoltă conştiinţa de grup nu ar avea nici probleme de mediu, nici goluri de energie: dacă ar folosi asemenea puteri mentale ca o civilizaţie unificată, ar avea controlul energiilor planetei sale casă ca o consecinţă naturală.
Atunci când un număr mai mare de oameni se unifică într-o intenţie mai înaltă ca meditaţia pentru pace – se dizolvă, de asemenea şi potenţialele pentru violenţă.
Se pare că ADN-ul este, de asemenea, un superconductor organic care poate lucra la temperatura corporală normală, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesită temperaturi extrem de reduse între 200 şi 140A °C pentru a funcţiona. Mai mult, toate superconductoarele pot stoca lumină şi astfel, informaţie. Acest lucru explică mai departe felul în care ADN-ul poate stoca informaţia. Mai există un fenomen legat de ADN şi găuri de vierme. În mod normal, aceste găuri de vierme super-mici sunt foarte instabile şi se menţin numai pentru mici fracţiuni de secundă. În anumite condiţii, găurile de vierme stabile se pot organiza, formând apoi câmpuri de vid distincte în care, de exemplu, gravitaţia se poate transforma în electricitate. Câmpurile de vid sunt sfere auto-radiante de gaz ionizat ce conţin cantităţi considerabile de energie. În Rusia există regiuni în care astfel de mingi radiante apar foarte des.
Din cauza confuziei generale, ruşii au iniţiat programe de cercetare masivă care au condus în final la unele dintre descoperirile menţionate mai sus. Mulţi oameni cunosc câmpurile de vid ca sfere strălucitoare pe cer. Ei se uită cu atenţie şi uimire la ele şi se întreabă ce ar putea fi. M-am gândit odată: „Bună! Dacă eşti un OZN, zboară în triunghi”. Şi dintr-o dată, sferele de lumină s-au mişcat în triunghi. Sau zburau pe cer ca nişte pucuri de hochei: accelerau de la zero la viteze ameţitoare, în timp ce alunecau tăcut pe cer. Am rămas uitându-mă la cer şi am crezut, ca mulţi alţii că sunt OZN-uri. Prietenoase, se pare, deoarece au zburat în triunghiuri pentru a-mi face pe plac. În prezent ruşii au descoperit – în regiunile în care apar adesea câmpurile de vid – că uneori ele zboară ca sfere de lumină de la sol, în sus, spre cer şi ca aceste sfere pot fi îndrumate prin gând. S-a descoperit că aceste câmpuri de vid emit unde de frecvenţă joasă care sunt produse şi în creierele noastre şi datorită acestei asemănări de unde ele pot reacţiona la gândurile noastre. A intra cu entuziasm într-o astfel de sferă de la nivelul solului nu este tocmai o idee prea bună, deoarece acele sfere de lumină pot conţine energii imense şi ne pot modifica genele.
Mulţi învăţători spirituali produc, de asemenea, asemenea sfere sau coloane de lumină vizibile atunci când se află în meditaţie profundă sau în timpul lucrului cu energie, ceea ce declanşează senzaţii plăcute şi nu dăunează cu nimic. Se pare că acest lucru depinde, de asemenea, de o anumită ordine, calitate şi origine interioară a câmpului de vid. Există unii învăţători spirituali precum tânărul englez Ananda, de exemplu, la care nu se vede nimic la început, dar căruia dacă i se face o fotografie în timp ce stă şi vorbeşte sau meditează în hiper-comunicare, iese doar o fotografie a unui nor alb pe scaun. În anumite proiecte de vindecare a Pământului apar, de asemenea, astfel de efecte de lumină în fotografii. Pe scurt, acest fenomen are de a face cu forţele de gravitaţie şi antigravitaţie care sunt forme stabile de găuri de vierme şi afişări ale hiper- comunicării cu energii din afara structurii noastre de timp şi spaţiu. Generaţiile timpurii care au experimentat această hiper-comunicare şi câmpuri de vid vizibile erau convinse că le-a apărut un înger: şi noi nu putem fi prea siguri la ce forme de conştiinţă putem obţine acces atunci când folosim hiper-comunicarea.
Fără a avea dovadă ştiinţifică a existenţei lor reale, oamenii care au avut astfel de experienţe NU suferă însă cu toţii de halucinaţii. Am făcut pur şi simplu un pas uriaş către înţelegerea realităţii noastre. Ştiinţa oficială ştie, de asemenea, de anomaliile de gravitaţie de pe Pământ care contribuie la formarea fenomenelor de vid. Recent, anomalii de gravitaţie au fost descoperite în Rocca di Papa din sudul Romei.



vineri, 22 iunie 2012

vineri, 2 martie 2012

ANTI CUTREMUR




În timp ce Japonia continuă să-şi reconstruiască zonele grav afectate de cutremurul şi tsunamiul din urmă cu un an, o companie locală a dezvoltat o metodă ingenioasă de protecţie a caselor pe viitor.

Este vorba despre o pernă gigantică de aer, pe care casa să poată să "plutească", atunci când senzorul de cutremur se declanşează.

Metodă, dezvoltată de Air Danshin Systems Inc., este radical diferită de tot ce s-a făcut până acum în acest domeniu, spun specialiştii. În momentul în care senzorul seismic anunţă că un cutremur s-a produs, se activează automat un compresor pentru aer care umflă o pungă situată aproape de fundaţia casei.

Pe măsură ce presiunea devine tot mai mare, casa "levitează" într-un spaţiu de 3 centimetri deasupra fundaţiei, neresimţind nimic din mişcările care au loc dedesubt.

Când seismul s-a terminat, casa revine în poziţia iniţială.

Sistemul este în prezent testat în 88 de case din Japonia. Metodă este deasemenea luată în calcul şi pentru clădirile mari sau importante, cum ar fi cele guvernamentale, de birouri sau alte instituţii.

sursa: Pro Tv

marți, 21 februarie 2012

Dor de TATA



DOR DE TATA

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem “tătici”
Ce gingaş e şi sună bine:
“Tăticule, mi-e dor de tine!”

Dar anii trec şi deodată
Nu eşti tătic, acum esti “tată”
Dar şi aşa tot sună bine:
“Tată, îmi este dor de tine!”

Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din tată, tu devii “babac”
Şi vorba sună trist şi gol
“Babacule, mai dă-mi un pol!”

Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi “tataie”
Iar vorba ta în râs e luată
“Tataie, ia mai las-o baltă!…”

Şi-n anii care-ţi mai ramân,
Te vor numi doar “ăl bătrân”
Şi vorba lor te năuceşte:
“Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte?”

Copile, tu să ai ştiinţă -
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.

Dar fă-mi te rog o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici ca în copilărie:
“Tăticule, mi-e dor de tine!”

autor necunoscut.

joi, 12 ianuarie 2012

''Sincronicităţi'' negative ale istoriei


Testamentul lui Petru cel Mare

Elaborat în 1725, Testamentul lui Petru I ţarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris în anul 1757 de către ambasadorul Franţei la Petersburg şi predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris în anul 1843, a fost citit şi comentat cu mare interes, în anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete încoronate din Europa, de politicieni, istorici şi oameni de cultură.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezintă un text a cărui valoare rezidă în confirmarea, prin fapte istorice, a recomandărilor către urmaşi elaborate de ţar sau atribuite acestuia.
Implicaţiile pentru actualitatea geopolitică internaţională şi, în particular, pentru cea românească, sunt extraordinar de importante, permiţându-ne să înţelegem multe lucruri care se întâmplă, acum, sub ochii noştri.

Textul Testamentului*

În numele Prea Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, Noi Petru I, către toţi urmaşii noştrii moştenitorii Tronului, Guvernanţilor şi naţiei ruseşti.
Marele Dumnezeu, de la care avem existenţa şi Coroana noastră, luminându-ne, îmi arată mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stăpâni în viitorime toată Europa. Eu pun temei acestei idei, că naţiunile Europei au ajuns cele mai multe într-o stare de vechime aproape de a lor cădere. Urmează dar, a fi ele subjugate de un popor tânăr şi nou, când va ajunge la întregimea creşterii sale şi va căpăta toată a sa putere ...
Eu am găsit Rusia ca un pârâiaş şi o las ca un râu mare. Iar moştenitorii mei o vor face şi mai mare, întinsă, hotărâtă de a face să rodească Europa cea stârpită.
Eu le las instrucţiunile următoare pe care le recomanduiesc la a lor luare aminte ca să le păzească cu statornicie.
A ţine naţia rusească necurmat în stare de război, spre a avea pe soldaţii ei pururea deprinşi la război ... Războiul să ajute păcii, în interesul întinderii Rusiei şi a înaintării ei în înflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la naţiile cele învăţate ale Europei, Comandiri în vreme de război şi oameni învăţaţi în vreme de pace, spre a face ca naţia rusească să capete foloase de la celelalte naţii, fără a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca în toate pricinile şi dezbaterile din Europa, mai vârtos în acele ţări care fiind mai în apropriere, interesează mai cu seamă.
A vâra vrajbă în Polonia, a hrăni în ea tulburări necontenite; a câştiga cu bani pe cei mai puternici, a avea înrâuriri în Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor şi a-şi face partizani în Polonia ... Dacă puterile vecine s-ar împotrivi să le împace împărţind-o cu ele ...
A lua cât s-ar putea mai mult din hotarele Suediei şi a şti cum să se facă ca însăşi ea, Suedia, să-i deschidă război, spre a-i găsi pricină de a o subjuga... A dezbina Suedia de Danemarca şi, cu luare aminte, a hrăni rivalităţile lor.
A însoţii Prinţii ruşi întotdeauna cu prinţese din Germania spre a înmulţii influenţa noastră acolo ... să se unească de la sine la pricina noastră.
A căuta alianţă de comerţ cu Englitera, mai mult decât a oricărei alte Puteri, pentru ca ea are mă mult trebuinţă de NOI ... a schimba cheresteaua noastră şi alte produse cu aurul ei şi a face ca negustorii şi matrozii ei să-i deprindă pe cei ai naţiei noastre spre navigaţie şi comerţ.
A se întinde neîncetat către Nord pe marginea Mării Baltice şi către Sud pe marginea Mării Negre.
A se apropia cât mai mult de Constantinopole şi de India, ca acel ce va stăpâni acolo, va fi adevăratul stăpânitor al lumii ... A străbate până la golful Persic, a restatornicii de se poate comerţul cel din vechime al Orientului şi a se întinde până în India care este magazia lumii...
A căuta şi a câştiga alianţă Austriei ... a o sprijinii în zădarnicele ei închipuiri de a stăpâni Germania... iar prin taină a întărâta duşmănia Prinţilor Germaniei împotriva ei...
A face de a se interesa curtea Austriei ca să izgonească pe Turci din Europa şi a nimicii pretenţiile ei când vom subjuga Constantinopole...
A face pe toţi grecii dezbinaţi ce sunt împrăştiaţi în Ungaria, Polonia şi alte ţări, să se lipsească de ele şi a se reface sprijinul lor şi a intermedia o asociaţie universală; aceştia vor fi tot atâţia prieteni pe care Rusia îi va avea în statul fiecărui duşman al ei.
După ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga şi Turcia se va supune ... a propune foarte tainic la curtea Franţei, apoi la cea a Austriei, de a împărţii cu ele imperiul lumii, măgulindu-se ambiţia şi iubirea lor de sine... Rusia să se ajute cu ele pentru a le desfiinţa pe urmă ...
Dacă amândouă aceste curţi vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie să se ştie cum să împartă între ele gâlceavă şi a le face să se slăbească una pe alta ... Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotărâtor, va năvăli asupra Germaniei, pornind totodată cu două flote mari ce vor năpădi Franţa. Aceste două ţări biruindu-se, celelalte părţi ale Europei vor trece lesne şi fără împotrivire sub jugul Rusiei.

Recurs la istorie

Ideile Testamentului lui Petru cel Mare le regăsim în politica externă a Rusiei de-a lungul secolelor XVIII-XX precum şi la începutul mileniului 2.

Devenită mare putere europeană în urma victoriei lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia nu a încetat niciodată să urmărească obiectivul expansiunii sale spre Vest şi Sud-Vest, ţintind în mod special Europa Centrală, Constantinopolul şi ţărmurile Mării Adriatice.

Nenumăratele războaie împotriva Imperiului Otoman, aflat în decădere, au avut drept efect creşterea treptată a influenţei ruseşti în ţările Române şi Peninsula Balcanică. În urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedează ruşilor Basarabia, după negocierile conduse din partea rusă de generalul Kutuzov. Ruşii ceruseră anexarea întregii Moldove şi numai vestea iminenţei războiului cu Napoleon îl face pe ţarul Alexandru I să-l recheme urgent pe Kutuzov la Moscova, Rusia mulţumindu-se doar cu anexarea Basarabiei.

După un nou război ruso-turc (1821-1829), încheiat cu pacea de la Adrianopol, Grecia devine independentă, Serbia îşi dobândeşte autonomia iar Ţările Române intră sub protectorat rusesc, administrarea lor făcându-se conform Regulamentului Organic.

Ameninţat de expansiunea rusească spre Balcani şi Dardanele, echilibrul european mult dorit de puterile occidentale, este pe cale să se deregleze. Franţa, Anglia şi Piemontul alături de Turcia reuşesc, în urma războiului Crimeei (1854-1856), să stăvilească un timp expansionismul rusesc. Pacea de la Paris (1856) a consfinţit redobândirea de către Moldova a trei judeţe din sudul Basarabiei, Rusia pierzând astfel, pentru scurt timp, controlul gurilor Dunării.

În anul 1877, ruşii declanşează un nou război împotriva Imperiului Otoman. Profitând de aspiraţiile spre independentă a Principatelor Unite, trupele ruseşti obţin dreptul de a trece pe teritoriul românesc, spre Dunăre. Sub comanda Principelui Carol, trupele ruseşti şi româneşti obţin victoria asupra turcilor.

Învingători, ruşii uită repede de aportul decisiv al armatei române în obţinerea victoriei şi îşi păstrează trupele în Principate, ca ocupanţi, chiar după terminarea completă a ostilităţilor. A fost necesară intervenţia Cancelarului Germaniei Bismark pentru a-i obliga pe ruşi să părăsească România după ce pricinuiseră ţării mari pagube. Ruşii ar fi vrut să se îndrepte spre Dardanele, dar prezenţa unei puternice flote britanice în zonă i-a făcut să se răzgândească.
Congresul de la Berlin (1879), punând capăt războiului ruso-romano-turc, a consfinţit independenţa României şi, drept "recompensă" pentru aportul la înfrângerea turcilor, se răpeşte din nou ţării cele trei judeţe din sudul Basarabiei pe care le iau ruşii.
Înfrângerea suferită în războiul ruso-japonez din anul 1905 precum şi revoluţia antiţaristă din acelaşi an opresc pentru un timp expansiunea rusească din Europa, iar insuccesele militare din timpul primului război mondial şi declanşarea revoluţiei bolşevice în 1917 par a schimba politica Rusiei, guvernele comuniste , instalate la putere prin forţă şi teroare, fiind preocupate temporar de menţinerea puterii sovietice, extrem de şubredă câţiva ani. În perioada 1917-1940, sub dictatura partidului comunist condus de Lenin, apoi de Stalin, au loc cumplite crime de masă, milioane de oameni fiind ucişi de represiunea împotriva celor ce se opuneau politicii partidului precum şi de foametea care se instalase în întreaga Rusie. Aşa numita politică leninistă de autodeterminare a naţionalităţilor s-a dovedit a fi o vorbă goală, imperialismul rus continuând să se manifeste împotriva unora din republicile sovietice ce se doreau independente, puterea de la Moscova menţinându-le cu forţa în cadrul Uniunii. Nici alipirea Basarabiei la patria mumă România (1918) nu este recunoscută şi a fost necesară intervenţia eroică a trupelor româneşti pentru alungarea bandelor bolşevice ce invadaseră provincia românească.
În august 1939, sinistrul pact Molotov-Ribentrop a dat frâu liber atât expansionismului hitlerist cât şi celui sovietic, Germania şi Uniunea Sovietică atacând Polonia şi împărţind-o (aşa cum s-a mai întâmplat de trei ori în secolul al XVIII-lea). La scurt timp după aceea, în noiembrie 1939, sovieticii atacă Finlanda şi cu toată rezistenţa eroică a finlandezilor le impun să cedeze două provincii din vecinătatea frontierei comune (martie 1940).În iunie 1940, vine rândul României, căreia sovieticii îi adresaseră un ultimatum pentru cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herta. Copleşită de ameninţări, înconjurată numai de neprieteni şi abandonată de marile puteri occidentale, ţara noastră cedează cele trei teritorii româneşti. Tot în vara anului 1940, sovieticii ocupă Ţările Baltice, Expansiunea rusească, întreruptă un timp, reîncepuse.
Atacând Uniunea Sovietică, în iunie 1941, nemţii au mizat pe un succes rapid, similar cu cel obţinut prin "blitz-krieg" în Polonia şi Franţa. N-a fost aşa şi, în realitate, s-a repetat aventura nefericită a lui Napoleon din 1812, iar la capătul unui război care a durat 4 ani şi a secerat milioane de vieţi de ambele părţi, Germania a fost zdrobită. Incontestabil, în obţinerea victoriei, a contat foarte mult ajutorul masiv în echipament de război, acordat de americani, deschiderea frontului din Italia (1943) şi Franţa(1944) precum şi bombardamentele nimicitoare efectuate de aliaţi asupra oraşelor germane. Din nefericire, România a participat la războiul împotriva URSS, la început pentru a elibera Basarabia răpită în 1940, iar apoi, conform logicii implacabile a războiului, pe câmpiile nesfârşite ale Rusiei, până la Stalingrad, dar a întors armele împotriva Germaniei în august 1944. Câştigarea războiului alături de aliaţi, a constituit un excelent prilej pentru ruşi de a trece la înfăptuirea visului lui Petru cel Mare. şi nu au ratat acest prilej. Ne respectând obligaţiile luate faţă de aliaţii occidentali, în 1944-1945 trupele sovietice te-anexează ţările Baltice, ocupând de asemenea Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Austria până dincolo de Viena precum şi o mare parte din Germania. În toate aceste ţări, exceptând Austria, sunt instalate regimuri comuniste obediente faţă de Moscova. Nicicând, Testamentul lui Petru cel Mare nu fusese mai aproape de realizare...

În faţa expansiunii sovietice, statele occidentale reacţionează formând Alianţa Nord-Atlantica (1949), în scopul de a proteja lumea liberă de pericolul comunismului imperialist rusesc. Europa e împărţită în două prin teribila "cortină de fier" sovietică, iar în spatele ei, popoarele subjugate de dictatura comunistă, inclusiv cele din URSS, plătesc un preţ înspăimântător pentru realizarea visului lui Petru cel Mare: milioane de oameni sunt ucişi pentru opoziţie anticomunistă reală sau imaginară, iar sărăcia, mizeria, propaganda terifiantă otrăvesc viaţa celor din "lagărul socialist". Influenţa internaţională a acestuia sporeşte necontenit cuprinzând, după 1948, imensa Chină iar, după 1950, ţări din America Latină, Africa, Orientul Apropiat şi Îndepărtat.
Numai formidabilul efort politic şi militar al lumii libere, condusă de SUA, a putut opri realizarea punctului 13 din Testamentul lui Petru; "Imperia lumii".
Proiectul nebunesc al desfrânatului ţar avea însă o slăbiciune fundamentală pe care nici el şi nici urmaşii săi nu o luaseră în calcul; imposibilitatea de a ţine, pentru foarte mult timp, în chinga unei terori demenţiale, sute de milioane de oameni. După mai bine de 40 de ani de dictatura feroce, în care căpeteniile comuniste au angajat cea mai mare parte a efortului Rusiei şi ţărilor satelite spre înarmare, spionaj, terorism intern şi extern, diabolicul mecanism al expansiunii mondiale s-a gripat iar, după 1989, imperiul a început să se dezintegreze. Două mari personalităţi au contribuit în mod decisiv, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la renunţarea treptată a expansionismului rusesc; Mihail Gorbaciov – liderul partidului comunist al URSS şi Ronald Regan – preşedintele SUA. Primul a înţeles că Rusia a pierdut cursa înarmărilor şi competiţia economică cu occidentul şi a orientat conducerea comunistă spre democratizare şi transparentă, acceptând totodată ieşirea de sub tutela sovietică a ţărilor satelite Moscovei.
Cel de-al doilea a desăvârşit capacitatea militară a Statelor Unite, negociind cu URSS de pe poziţii de forţă dar şi cu o excepţională abilitate. Prăbuşirea "cortinei de fier" din Europa a dus la sfârşitul războiului rece care a marcat istoria lumii timp de aproape 50 de ani şi, în pofida multor conflicte şi ameninţări locale care existau încă, se părea că omenirea va intra într-un proces de pacificare şi normalizare a relaţiilor dintre marile puteri. Destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, urmată de desprinderea de Rusia a Ucrainei , Belarusiei, Republicii Moldova, Ţărilor Baltice, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Uzbekistanului şi Turkmenistanului a însemnat falimentul politicii de expansiune a Rusiei, începută sub Petru cel Mare şi continuată aproape fără încetare timp de mai bine de două secole şi jumătate. Diminuată teritorial, dar eliberată de povara cursei înarmărilor şi având în Siberia un imens teritoriu cu uriaşe resurse naturale neexploatate, Rusia ar fi putut să se îndrepte – pentru prima oară în istoria ei – spre construirea unei civilizaţii moderne şi a unei societăţi libere şi democratice. Se părea că preşedintele Elţân, artizanul desfiinţării comunismului în Rusia, va angaja ţara pe un drum nou, paşnic, renunţând la visurile nebuneşti ale lui Petru I. N-a fost însă să fie aşa ! Urmaşul lui Elţân, Vladimir Puţin a reîntors treptat roata istoriei şi, în 8 ani de mandat, a readus Rusia acolo unde se afla înainte de Mihail Gorbaciov. Politica autoritară, dispreţ faţă de libertăţile cetăţeneşti, o nouă politică de înarmare masivă, ostilitate faţă de Statele Unite şi aliaţii săi, sprijinirea terorismului internaţional – noul mare pericol al omenirii – toate acestea fac din Rusia anului 2007 o ameninţare pentru pacea lumii. Ameninţarea este cu atât mai mare, cu cât Puţin are sprijinul efectiv al majorităţii populaţiei. Morbul grandorii şi al cuceririi lumii, semănat în conştiinţa naţiunii ruse de către Petru cel Mare, se dovedeşte a fi, peste veacuri, insidios şi persistent!
Rusia şi România
De-a lungul ultimelor trei secole, ţările Române au stat în calea expansiunii ruseşti spre Balcani şi Marea Adriatică. Nenumăratele războaie purtate de Rusia cu turcii au avut şi scopul de a stăpânii sau chiar a anexa aceste ţări, răpirea Basarabiei în 1812, 1878, 1940 şi 1944 reprezentând doar un pas în realizarea acestui scop.
Regimul comunist instalat prin forţă şi teroare în România în anul 1945 a însemnat înrobirea economică şi politică a ţării noastre şi puţin a lipsit ca ea să fie efectiv anexată Uniunii Sovietice.

Nenorocirile aduse de ruşi în România, jaful criminal, genocidul economic şi cultural, sutele de mii de oameni aruncaţi în temniţe şi ucişi din ordinul Moscovei ne arată adevărata faţă a politicii ruseşti faţă de ţara noastră. După 1991, în condiţiile destrămării Uniunii Sovietice şi proclamării independenţei Republicii Moldova , ruşii au încurajat regimul separatist de la Tiraspol, menţinând pe teritoriul ei armata a 14-a, ca un instrument de intimidare şi ameninţare împotriva guvernului de la Chişinău şi a României. Ucraina, fosta componentă a Rusiei şi a URSS, manifesta şi ea tendinţe ne amicale faţă de România prin construirea abuzivă a canalului Bâstroe ce ameninţa flora, fauna şi navigaţia normală în zona Deltei Dunării, iar exploatarea ilegală a hidrocarburilor din platoul continental al Insulei şerpilor aduce grave prejudicii ţării noastre. Nu e un secret pentru nimeni ca ruşii şi ucrainenii (tot un fel de ruşi) privesc cu dispreţ şi ostilitate mândria noastră de urmaşi ai Romei. Pentru Voronin – omul de la Chişinău al Moscovei – în Basarabia nu se vorbeşte româneşte ci "moldoveneşte" adică o limbă slavă, pe un teritoriu slav, prelungire a marii Ruşii.
Există opinii, recent publicate în presa noastră, privind necesitatea corectării "erorilor" de după 1990 a politicii României faţă de Rusia. După părerea unor foşti diplomaţi, aceste "erori" constau în ne valorificarea posibilităţilor de a colabora amical cu marele vecin de la răsărit, a cărui prietenie ar fi benefică ţării noastre, pe plan economic, politic şi cultural. Fără îndoială că orice acţiune care poate duce la îmbunătăţirea relaţiilor românizase este salutară. Dar umbra lui Petru cel Mare şi a Testamentului său ne obligă să fim prudenţi şi realişti. Recenta criză a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, cu consecinţe dureroase în primul rând pentru fraţii noştri de peste Prut, este fără îndoială comandată de la Moscova. Aşa cum, la punctul 3 al Testamentului său, Petru cel Mare îi învaţă pe urmaşii săi să se amestece "în toate pricinile şi dezbaterile din Europa, mai vârtos în acele ţări care fiind mai aproape, interesează mai cu seamă". Iar Moldova, din nefericire, e foarte aproape de Rusia ... şi, în calea ei ...

Bibliografie

George Catisanu: "Puţin şi moştenirea Testamentului lui Petru cel Mare", w.w.w. jurnalul.ro/forum/lofiversion/index.php/1842.html.

Roman L.: "Testamentul lui Petru cel Mare", Editura Tipografia Buciumului, Iaşi, 1892

*Am păstrat, pe cât a fost posibil, textul apărut la Iaşi în 1892 şi reprodus pe internet de George Cautisanu, apărând doar unele prescurtări care nu modifică sensul

sursa:http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/testamentul-lui-petru-cel-mare-115749.html