Un profesor a dat fiecărui
student că tema pentru lecţia de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton şi
pentru fiecare persoană care îi supăra, pe care nu pot să o sufere şi să o
ierte să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu
numele persoanei respective.
Timp de o săptămână, studenţii
au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii,
chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de
lecţie la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în
memorie încă din copilărie.
Apoi, încetul cu încetul,
pe măsură ce zilele treceau studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau
şi care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să
observe că devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul
săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător,
şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.
O problemă dificilă mai era
şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să
nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă,
la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema
experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se
stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă
faţă sarcinii sale.
Fiecare a înţeles
foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când
s-au revăzut după o săptămână,
şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost
decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci când strângem
în noi ura, invidie, răceală faţă de alte persoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu